E ultimul lucru la care Becali s-ar fi așteptat!** Probleme la cel mai înalt nivel: vestea care le dă fiori steliștilor

  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce presa din Hexagon a prezentat niște declarații cu tentă rasistă făcute de Gigi Becali la adresa jucătorului Sinama Pongole, Csaba Asztalos ne-a mărturisit ieri că ambasadorul Franței i-a trimis, în scris, o plângere contra patronului de la Steaua. „Am primit la noi la birou o plângere făcută de ambasadorul Franței contra lui Gigi Becali”, a spus Asztalos.

În urmă cu aproape două luni, latifundiarul din Pipera a afirmat că jucătorul francez nu poate ajunge în Ghencea pentru că „e negru”.

Reghe Vrea aparat de la NASA

Reghecampf a declarat ieri la „Fanatik Show” că patronul i-a promis că-i va cumpăra un aparat pe care l-au folosit și cei de la NASA. „Cu douăzeci de minute la benzile TRX, acoperi un antrenament fizic de două ore la munte sau în orice altă parte. Vreau și un simulator care a fost la NASA, costă 300.000 de euro, Gigi Becali a promis că-l va cumpăra pentru echipă. Real Madrid l-a folosit pentru prima dată, acum patru ani”, a spus antrenorul.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣

Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”

Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial

BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?

Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege

Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...

Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile

Halep a RENUNȚAT. Anunțul dureros făcut de marea sportivă: Va fi greu acum

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Trei semne că discuți cu un robot escroc AI

Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro

Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×